Constantin Stere

Stere s-a născut la 1 iunie 1865 într-o familie de boieri din ținutul Soroca, pe atunci parte a Imperiului Rus. Majoritatea surselor indică Horodiște drept sat natal; familia avea legături și cu satul Ciripcău. Ca elev s-a apropiat de narodnici, mișcarea revoluționară populară din Rusia. A fost arestat în 1883 și a petrecut apoi ani de închisoare și de exil în Siberia.

În jurul anului 1892 a trecut clandestin în România. La Iași a studiat dreptul, a devenit avocat și apoi profesor de drept constituțional și administrativ; între 1913 și 1916 a fost rectorul universității. În 1906 a fondat, împreună cu Garabet Ibrăileanu și Paul Bujor, revista Viața Românească, portavocea poporanismului. În Primul Război Mondial a pledat pentru o alianță cu Puterile Centrale și a rupt cu Partidul Liberal. După război a fost acuzat de trădare, dar nu a ajuns niciodată în fața instanței.

Legătura cu Moldova

În 1918 a reprezentat guvernul român la Chișinău și a contribuit la pregătirea votului din 27 martie, prin care Sfatul Țării, parlamentul Basarabiei, s-a pronunțat pentru unirea cu România. Potrivit Primăriei Chișinău, a fost între 2 aprilie și 25 noiembrie 1918 al doilea președinte al acestui for. Ultimii ani i-a petrecut pe o moșie la Bucov (Prahova), unde a scris ciclul romanesc parțial autobiografic În preajma revoluției: opt volume, apărute între 1932 și 1936. Regimul comunist a interzis opera; în 1990 și 1991 a fost reeditată la Chișinău. Stere a murit în 1936.

Pe urmele lui

O stradă din Chișinău îi poartă numele, iar la Rezina a fost dezvelit în 2020 un bust realizat de sculptorul Veaceslav Jiglițchi. În 2010, Academia Română l-a ales membru post-mortem.