Cultura Moldovei, de la lăutari la Mărțișor

ILimbă și identitate

Limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Din martie 2023 acest lucru este scris și în Constituție, după ce parlamentul a înlocuit sintagma „limba moldovenească” în toate legile. Curtea Constituțională hotărâse încă din 2013 că Declarația de Independență din 1991, care vorbește despre limba română, prevalează asupra textului Constituției. „Limba moldovenească” pe care Uniunea Sovietică o promova drept limbă separată era, în esență, limba română scrisă cu alfabet chirilic. În Transnistria, acest alfabet se folosește și astăzi.

Limba și identitatea nu se suprapun de la sine. La recensământul din 2024, 76,7% dintre locuitori s-au declarat moldoveni și 8% români. Ca limbă maternă, 49,2% au indicat „moldovenească” și 31,3% „română”, deși este vorba despre aceeași limbă (recensământul din 2024). Dezbaterea despre denumire, așa-numitul moldovenism opus identității românești, desparte familii și partide și ține mai puțin de lingvistică decât de politică.

Rusa rămâne o a doua limbă importantă. Pentru 11,1% dintre locuitori este limba maternă, dar 15,3% o vorbesc cel mai des acasă, mai ales în orașe. Mulți găgăuzi, bulgari și ucraineni o folosesc ca limbă de comunicare. Pentru un vizitator, asta înseamnă că la Chișinău se poate descurca adesea în engleză cu tinerii, iar în rest câteva cuvinte în română deschid multe uși. Toate aceste cifre vin cu o precizare: recensământul nu a inclus Transnistria și orașul Bender.

IICredința ortodoxă și mănăstirile

La recensământul din 2024, 95% dintre locuitori s-au declarat ortodocși. Din punct de vedere bisericesc, țara este totuși divizată. Cea mai mare biserică, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, ține de Patriarhia Moscovei. Alături de ea există Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române, pe care statul a înregistrat-o abia după o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului. De la invazia rusă în Ucraina din 2022, zeci de preoți au trecut cu parohiile lor la Biserica Ortodoxă Română. La începutul lui 2026, Reuters număra aproximativ 300 de parohii sub București, față de circa 1.000 sub Moscova.

Pentru vizitatori, mănăstirile sunt partea cea mai palpabilă a acestei credințe. Se află adesea în păduri sau lângă pereții de calcar de pe malurile Răutului și ale Nistrului. Căpriana, menționată pentru prima dată în 1429, se găsește în pădurile Codrilor. La Orheiul Vechi, Țipova și Saharna, chiliile și paraclisele sunt săpate în stâncă. Alte mănăstiri, precum Curchi și Hîncu, sunt ansambluri mari, cu biserici, grădini și case de oaspeți. Multe au fost închise sau folosite în alte scopuri în perioada sovietică și au primit din nou călugări sau călugărițe după 1989.

În biserică se intră cu umerii și genunchii acoperiți; în mănăstiri, femeile poartă de obicei basma, care se găsește adesea pregătită la intrare. În timpul slujbei, credincioșii stau în picioare, iar bănci aproape că nu există. Fotografiatul înăuntru nu este permis peste tot, așa că e bine să întrebați.

IIIMuzica: lăutari, nai și Eurovision

Muzica populară moldovenească se învârte în jurul lăutarilor, muzicanți de meserie care cântă din vechime la nunți, cumetrii și târguri. Meșteșugul se transmitea adesea din tată în fiu, iar multe familii de muzicanți au rădăcini rome. Taraful clasic este format din vioară, țambal, contrabas, acordeon și nai, un fluier de Pan curbat, cu un sunet limpede și ușor tânguitor. Mai există și cobza, o lăută cu gâtul scurt, recunoscută de UNESCO în 2025, împreună cu România, ca patrimoniu imaterial (UNESCO). Repertoriul merge de la doina lentă, cu ritm liber, până la jocuri iuți precum hora și sârba.

Regizorul Emil Loteanu a adus această lume pe marele ecran cu Lăutarii (1971), film care a câștigat Scoica de Argint la festivalul de la San Sebastián. Compozitorul Eugen Doga, născut în 1937, a scris pentru un film ulterior al lui Loteanu, Gingașa și tandra mea fiară (1978), un vals care a devenit una dintre cele mai cunoscute melodii ale cinematografiei sovietice. La Chișinău, Teatrul Național de Operă și Balet poartă numele sopranei Maria Bieșu.

În restul Europei, muzica pop moldovenească iese în evidență mai ales prin Eurovision. Țara a debutat în 2005 cu Zdob și Zdub, o trupă de folk-punk înființată în 1994, care s-a clasat pe locul șase cu „Boonika bate toba”. Trupa a revenit în 2011 și în 2022, când a ocupat locul șapte cu „Trenulețul”. Cel mai bun rezultat rămâne locul trei obținut de SunStroke Project cu „Hey, Mamma!” în 2017. După un an de absență, în 2025, Moldova a revenit în concurs în 2026; Satoshi a încheiat pe locul opt cu „Viva, Moldova!”.

IVDans, țesut și meșteșuguri

Hora este dansul pe care îl știe toată lumea: un cerc mare, cu mâinile prinse sau brațele pe umeri, care se rotește încet și în care se prind fără nicio explicație oaspeți de toate vârstele. La nunți alternează cu jocuri mai iuți, precum sârba. Ansambluri profesioniste, ca Ansamblul Național de Dans Popular „Joc”, au dus aceste dansuri pe scene din străinătate.

Locul în care toate aceste tradiții se întâlnesc este nunta. O seară lungă cu lăutari sau cu o formație, ore întregi de horă și sârbă și mese pline de sarmale, răcituri și cozonac: pentru multe familii este cea mai mare petrecere pe care o organizează, iar emigranții se întorc adesea în sat special pentru ea.

Cea mai cunoscută artă textilă sunt scoarțele, covoare de lână țesute plat, fără floc, cu motive geometrice sau vrejuri de flori și copaci. Erau atârnate pe perete sau așternute pe laițe și lăzi și făceau parte din zestre. UNESCO a recunoscut în 2016 arta tradițională a țesutului scoarțelor din România și Republica Moldova ca patrimoniu imaterial. În 2022 a urmat ia, cămașa tradițională cu o bandă brodată pe umăr, numită altiță, tot împreună cu România.

Și olăritul a supraviețuit, deși trece prin vremuri grele. Satul Hoginești din raionul Călărași este cunoscut în toată țara pentru ceramica sa; olarul Vasile Gonciar organizează aici un târg internațional al olarilor, cu ateliere, muzică populară și vânzare de obiecte. La țară se mai văd sculpturi în lemn pe porți și fântâni, ouă de Paști încondeiate și împletituri. Muzeul de Etnografie și muzeul în aer liber Muzeul Satului din Chișinău oferă o bună privire de ansamblu asupra acestor meșteșuguri.

VSărbătorile anului

Anul în Moldova urmează calendarul bisericesc ortodox și ritmul vieții de la țară. Cele mai importante momente fixe:

În preajma Anului Nou, copiii și tinerii umblă pe la case cu Plugușorul, un vechi ritual de urare pentru o recoltă bogată, cu clopoței și pocnete de bici, și cu personaje mascate precum capra. Cine stă în acea perioadă la un sat aproape sigur va vedea obiceiul.

Pe lângă acestea, fiecare sat și oraș are propriul hram, sărbătoarea sfântului căruia îi este închinată biserica. Atunci rudele vin de departe, mesele sunt pline și muzica se aude până târziu. Ziua Națională a Vinului, care și-a sărbătorit în 2026 a 25-a aniversare, a devenit una dintre cele mai mari sărbători publice din țară, cu degustări în stradă ale vinăriilor din toate regiunile viticole (ONVV, 2026).

VILiteratura

Literatura moldovenească începe cu Dimitrie Cantemir, domnitorul și învățatul a cărui Descriptio Moldaviae, scrisă în exilul din Rusia, a descris pentru prima dată țara în mod sistematic. În secolul al XIX-lea, Aleksandr Pușkin și-a petrecut trei ani de exil la Chișinău, unde casa lui este astăzi muzeu. Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut în 1838 în nordul Basarabiei, a devenit unul dintre marii filologi români. Constantin Stere a zugrăvit Basarabia din vremea țarilor în ciclul de romane În preajma revoluției.

Poemul Limba noastră al lui Alexei Mateevici, scris în 1917, este imn național din 1994. În perioada sovietică, Ion Druță și Grigore Vieru au scris în limba română, chiar dacă operele lor apăreau cu alfabet chirilic. Poeziile pentru copii și versurile de cântece ale lui Vieru le știe aproape toată lumea. Paul Goma, născut la Mana, lângă Orhei, a devenit de la Paris unul dintre cei mai cunoscuți scriitori disidenți din Blocul de Est.

Dintre autorii contemporani, Tatiana Țîbuleac este una dintre cele mai traduse. A câștigat în 2019 Premiul Uniunii Europene pentru Literatură cu Grădina de sticlă, un roman despre o fetiță orfană în Chișinăul anilor '90. Pentru cine vrea să cunoască Moldova înaintea unei călătorii, cărțile ei și ale lui Druță sunt un bun punct de plecare.

VIIFilm și scenă

Studioul Moldova-Film din Chișinău a produs în perioada sovietică un cinema modest, dar ușor de recunoscut. Emil Loteanu a lucrat aici până în 1973, apoi a realizat la Mosfilm Tabor uhodit v nebo, cunoscut internațional ca Queen of the Gypsies, care a câștigat în 1976 Scoica de Aur la San Sebastián (Emil Loteanu). Actorul Mihai Volontir a devenit celebru în toată Uniunea Sovietică în rolul geambașului rom Budulai din serialul de televiziune Țîgan.

Două nume internaționale își au rădăcinile aici. Lewis Milestone, născut în 1895 la Chișinău, a câștigat Oscarul pentru cea mai bună regie cu All Quiet on the Western Front (1930). Soprana Maria Cebotari, născută în 1910 în același oraș, a cântat în anii '30 pe scenele operelor din Dresda, Berlin și Viena. Maria Bieșu, al cărei nume îl poartă opera din Chișinău, a devenit cunoscută pe plan internațional în rolul Cio-Cio-San din Madama Butterfly.

Scena de astăzi este mică, dar activă: la Chișinău joacă mai multe teatre în română și în rusă și există o filarmonică, o sală cu orgă și un circ. Biletele au prețuri accesibile, iar sălile sunt adesea pline, ceea ce face ca o seară la operă sau la teatru să fie atractivă și pentru vizitatori.

VIIIArhitectura: de la orașul țarist la modernismul sovietic

Chipul Chișinăului s-a conturat în mare parte după 1812. Din epoca țaristă datează Catedrala Nașterea Domnului (1836), în stil neoclasic, și arcul de triumf din fața ei (1840), iar de-a lungul bulevardului principal se înșiră conace și clădiri publice de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Arhitectul Alexei Șciusev, care avea să proiecteze mai târziu Mausoleul lui Lenin de la Moscova, s-a născut în 1873 la Chișinău.

După distrugerile din al Doilea Război Mondial, orașul a primit un plan sovietic cu bulevarde largi. Din anii '60 a urmat un val de modernism sovietic care atrage astăzi pasionați de arhitectură din toată Europa:

• Hotelul Național (1978, proiectat de A. Gorbunțov și V. Șalaghinov), fostul hotel Intourist care domină bulevardul principal; după privatizare a ajuns în paragină, iar viitorul lui este incert (The Calvert Journal).
• Porțile Orașului, două blocuri-turn de aproximativ 70 de metri care formează o poartă a orașului pe drumul dinspre aeroport.
• Circul de Stat (1981), cu cupola sa rotundă inconfundabilă.
• Casa Romanița, un turn de locuințe cilindric, înalt de 77 de metri.
• Hotelul Cosmos, inaugurat în 1983.

La țară se vede o cu totul altă arhitectură: case joase cu fațade vopsite în albastru sau verde, prispe de lemn, porți metalice bogat ornamentate și fântâni acoperite la marginea drumului.

IXMinorități și patrimoniu comun

Moldova este o țară a mai multor popoare. Recensământul din 2024, fără Transnistria, arăta următoarea imagine:

Găgăuzii sunt creștini ortodocși care vorbesc o limbă turcică, înrudită cu turca și azera. S-au stabilit între 1820 și 1846 în sudul pe atunci slab populat. La Comrat și în muzeul de la Beșalma se poate vedea cum această îmbinare de limbă turcică și tradiție ortodoxă se regăsește în cântece, mâncăruri și portul popular. Bulgarii din jurul Taracliei au venit ca coloniști în aceeași perioadă. În Transnistria trăiesc, pe lângă moldoveni, mulți ruși și ucraineni.

Romii din Soroca sunt cunoscuți pentru vilele impunătoare de pe dealul de deasupra orașului, cu turnulețe și coloane care amintesc de palate din alte părți ale lumii. Patrimoniul evreiesc a dispărut în mare parte, dar a fost cândva definitoriu: Chișinăul, Soroca, Orheiul și multe târguri mai mici aveau comunități evreiești numeroase. După Holocaust și după emigrarea din ultimii ani ai perioadei sovietice și din anii '90, din ele a rămas puțin. La Chișinău, vechiul cimitir evreiesc și un monument dedicat victimelor ghetoului păstrează amintirea lor. Un alt grup dispărut sunt germanii basarabeni, strămutați în 1940, după anexarea sovietică, în Reichul german.