Găgăuzia

O altă Moldovă

Mergeți o sută de kilometri spre sud de Chișinău și dealurile devin mai domoale. Pădurile fac loc stepei, viilor și lanurilor de floarea-soarelui. Iar pe stradă auziți o limbă care amintește mai degrabă de Istanbul decât de București. Bine ați venit în Găgăuzia. Oamenii de aici sunt creștini ortodocși, dar limba lor maternă este o limbă turcică. Ei își numesc ținutul Gagauz Yeri, țara găgăuzilor. Totuși, nu este o țară aparte: intrați aici fără niciun control la frontieră.

Coloniști din Balcani

De unde vin exact găgăuzii, nimeni nu știe sigur. Istoricii au formulat peste douăzeci de teorii. Sigur este cum au ajuns aici. În o mie opt sute doisprezece, Imperiul Rus a anexat Basarabia. Tătarii nogai din satele stepei de sud au fost nevoiți să plece. Între o mie opt sute doisprezece și o mie opt sute patruzeci și șase, Rusia i-a adus pe găgăuzi din estul Bulgariei de azi în satele rămase goale. Așa s-au format comunitățile din Comrat, Congaz și Avdarma.

Republica de șase zile

Găgăuzii au trăit mereu sub stăpâniri străine. Întâi Rusia, apoi România, apoi Uniunea Sovietică. Doar în iarna lui o mie nouă sute șase au fost, pentru scurt timp, pe cont propriu. În timpul unei răscoale țărănești, Comratul a proclamat o republică. După șase zile, totul s-a terminat. La sfârșitul anilor optzeci, dorința de autonomie a revenit. După ani de tensiuni, parlamentul a adoptat pe douăzeci și trei decembrie o mie nouă sute nouăzeci și patru o lege privind statutul special al Găgăuziei. Pe paisprezece ianuarie o mie nouă sute nouăzeci și cinci, autonomia a intrat în vigoare. De atunci, douăzeci și trei decembrie e sărbătoare.

Stepă și vin

Peisajul este deschis și uscat. Vara, iarba se pârjolește, iar primăvara stepa înverzește. Economia se sprijină pe agricultură, și mai ales pe viță-de-vie. Regiunea are vreo douăsprezece vinării. Tot aici se produc ulei de floarea-soarelui, lână, piele și covoare. Cine străbate ținutul vede rând după rând de vie, până la orizont.

Comrat și Beșalma

Comrat este capitala autonomiei, cu aproximativ nouăsprezece mii de locuitori. Aici își au sediul guvernatorul ales, numit bașkan, și Adunarea Populară. Există trei limbi oficiale: româna, găgăuza și rusa. În satul Beșalma, un muzeu întemeiat de Dmitri Kara Ciobanu prezintă istoria și portul popular al găgăuzilor. Iar la Vulcănești, cel mai sudic oraș al Moldovei, se înalță un obelisc din o mie opt sute patruzeci și nouă, în amintirea unei bătălii din o mie șapte sute șaptezeci.

O voce proprie

La recensământul din două mii douăzeci și patru, Găgăuzia avea puțin peste o sută trei mii de locuitori. Peste opt din zece se declară găgăuzi. Politic, regiunea privește adesea lumea altfel decât capitala. La referendumul despre Uniunea Europeană din două mii douăzeci și patru, aproximativ nouăzeci și cinci la sută dintre alegătorii de aici au votat împotrivă. Dar povestea rămâne remarcabilă. Un popor de țărani din Balcani, așezat în stepă de un țar, și-a primit în cele din urmă autonomia de la o tânără republică moldovenească.