Mănăstirea Căpriana

Un dar domnesc

În o mie patru sute douăzeci și nouă, Alexandru cel Bun a semnat un hrisov prin care o mănăstire din păduri devenea domnească și era dăruită doamnei Marena, soția sa. Mănăstirea se numește astăzi Căpriana. Se află și acum printre dealurile împădurite ale Codrilor, la vreo patruzeci de kilometri de Chișinău. Este printre cele mai vechi mănăstiri ale Moldovei. Drumul trece printre stejari și fagi, până când pădurea se deschide și apar cupolele. Pare un loc liniștit, dar Căpriana a stat multă vreme aproape de putere.

Biserica lui Petru Rareș

Arheologii datează o primă biserică de piatră în jurul anului o mie patru sute douăzeci și cinci. Mai mulți domnitori au sprijinit mănăstirea, printre ei Ștefan cel Mare. După o perioadă de decădere, Petru Rareș a refăcut din temelii biserica mare, între o mie cinci sute patruzeci și doi și patruzeci și cinci. Această biserică a Adormirii Maicii Domnului există și azi. Este considerată cea mai veche biserică păstrată din țară. Zidurile ei sobre arată arhitectura Moldovei medievale, dinaintea epocii ruse.

Cărți și un mitropolit

Căpriana a fost și un loc al învățăturii. Mănăstirea avea una dintre cele mai bogate biblioteci din Moldova, cu manuscrise și cărți aduse și de la mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. În spatele clopotniței odihnește mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. El a condus Biserica din Basarabia între o mie opt sute treisprezece și douăzeci și unu și a fost înmormântat aici în același an. Basarabia tocmai fusese alipită Imperiului Rus, iar el a avut un rol mare în organizarea Bisericii în noua provincie.

Ani de tăcere

După al Doilea Război Mondial, totul s-a schimbat. În o mie nouă sute patruzeci și șapte, călugării au fost alungați, iar în o mie nouă sute șaizeci și doi mănăstirea a fost închisă. În clădiri s-a deschis un sanatoriu antituberculos pentru copii. O biserică a devenit club sătesc, alta depozit. Vestita bibliotecă a dispărut și nimeni nu știe unde au ajuns cărțile. Mănăstirea care rezistase cinci secole a decăzut în câteva decenii.

Renașterea

În o mie nouă sute optzeci și nouă, viața monahală a revenit. Între două mii trei și două mii cinci a urmat o restaurare amplă, cu bani publici și privați. În două mii șaisprezece au fost regăsite osemintele mitropolitului Bănulescu-Bodoni, canonizat în același an ca sfânt local. Astăzi, în incintă sunt trei biserici: vechea biserică a lui Petru Rareș, o biserică a Sfântului Gheorghe din o mie opt sute patruzeci și o biserică de iarnă din o mie nouă sute trei.

Stejarul lui Ștefan

În pădurea de lângă mănăstire crește un stejar bătrân, numit de tradiție stejarul lui Ștefan cel Mare. Se spune că domnitorul s-ar fi odihnit aici după o bătălie grea. Nimeni nu poate dovedi asta. Dar mănăstirea are ceva în comun cu acest copac. Era aici când granițele din jur se trasau mereu din nou: de domnitori, sultani, țari și șefi de partid. A fost închisă, golită și uitată. Și totuși e tot aici, cu bisericile printre copaci.