Ciorbă și borș

Origine și istorie

Cuvântul ciorbă este înrudit cu turcescul çorba și cu persanul shorba; supe cu acest nume găsiți din Balcani până în Asia Centrală. Ce le face specifice pe ciorbele moldovenești și românești este gustul acru. Pe vremuri, el nu venea de la lămâi, care nu cresc pe aici, ci de la borș: tărâțe de grâu sau de orz puse la fermentat în apă, uneori cu o bucată de sfeclă de zahăr sau o felie de pâine. Rezultatul este un lichid gălbui, ușor acru, cu acid lactic, care se și bea ca atare. În vorbirea populară, borș se numește și supa însăși.

Confuzia e la îndemână. Borșul ucrainean și rusesc este o supă de sfeclă roșie, pe care o mănâncă mai ales comunitățile ucrainene din estul țării. Un borș moldovenesc nu trebuie să conțină sfeclă.

Ce conține

O ciorbă începe cu o supă de carne, pește sau legume, completată cu morcov, ceapă, ardei, țelină sau păstârnac și roșii. Acreala se adaugă la sfârșit: borș, zeamă de varză murată, fructe necoapte sau, mai nou, adesea zeamă de lămâie. Leușteanul nu trebuie să lipsească, după tradiție. Variante cunoscute sunt ciorba de perișoare, ciorba de legume și ciorba de pește din ținuturile de pe Prut și Nistru.

Unde și cum o gustați

În Republica Moldova, supa este un fel întâi obligatoriu, și în zilele de lucru, iar orice cantină sau restaurant cu bucătărie locală are cel puțin una. Se servește cu o lingură de smântână, uneori cu un ardei iute și o bucată de pâine. Cine parcurge o prezentare a bucătăriei moldovenești vede că și minoritățile au supele lor, precum șorpa găgăuză de oaie.